ALICUȚĂ: Ordin de zi pe un secol
O viață traversată în rânduială, demnitate și tenacitatea de a merge mai departe.
Povestea lui Alexandru Bocunovschi — Alicuță — urmărește aproape un secol de viață, familie, armată, pierderi, disciplină și puterea de a merge înainte.
De ce am scris această carte
Alicuță — Alexandru Bocunovschi — a intrat în familia noastră după moartea tatălui meu. La început l-am privit, firesc, ca pe omul care devenise soțul mamei mele. Cu timpul însă, a devenit mult mai mult.
Unul dintre lucrurile care m-au impresionat cel mai mult a fost felul în care mama mea s-a schimbat alături de el. A devenit, poate, cea mai fericită femeie pe care am cunoscut-o. Iar noi am început, treptat, să-l privim cu mai multă atenție și să înțelegem ce fel de om era.
Cu părinții noștri nu am avut întotdeauna răbdarea de a pune întrebările potrivite. Unele lucruri au rămas nespuse. Unele povești s-au pierdut. Cu Alicuță am încercat să nu repetăm această greșeală. Am stat de vorbă, am ascultat, am revenit asupra amintirilor și am început să vedem nu doar episoadele unei vieți, ci felul în care un om a traversat aproape un secol fără să-și piardă rânduiala.
Astăzi trăiesc în Canada, iar el în România. Vorbim aproape în fiecare zi — dimineața, la cafea, și uneori din nou mai târziu, dacă avem ceva de povestit. La 97 de ani, continuă să-și organizeze viața cu aceeași disciplină și cu aceeași grijă pentru lucrurile simple.
Nu pot spune că Alicuță ne-a schimbat personalitatea. Dar ne-a făcut să observăm mai atent anumite lucruri: valoarea unei vieți ordonate, a datoriei făcute fără spectacol și a puterii de a merge înainte atunci când împrejurările nu sunt cele pe care le-ai fi ales.
Cartea aceasta este, pentru mine, și o formă de recunoștință. Dar este și o încercare de a mă împăca cu lucrurile pe care nu le-am făcut la timp — cu răbdarea pe care nu am avut-o întotdeauna față de mama mea, cu distanța adusă de emigrare și cu întrebările pe care nu le-am pus părinților mei cât încă puteam primi răspunsuri.
De aceea nu am vrut să scriu o carte care să-l transforme pe Alicuță într-un erou. Am vrut să păstrez povestea unui om care și-a făcut datoria, care a mers înainte și care, fără discursuri mari, ne-a lăsat câteva lecții simple de învățat.
În fotografie: Carmen, Alicuță și Mariana — Sibiu, martie, 2025.
Cine este Alicuță
Alexandru Bocunovschi, pe care noi îl numim Alic sau Alicuță, a fost militar de carieră și a traversat aproape un secol de istorie românească.
Viața lui a trecut prin copilărie, război, școală militară, garnizoane, familie, mutări, lipsuri și schimbări de regim. Dar, dincolo de toate aceste etape, a rămas același om al rânduielii, al disciplinei și al datoriei făcute fără zgomot.
Cartea aceasta nu este construită în jurul unui eroism spectaculos. Este, mai curând, povestea unei vieți trăite cu seriozitate, cumpătare și simț al răspunderii — exact acele lucruri pe care mulți militari le vor recunoaște imediat.
Într-o lume care s-a schimbat de nenumărate ori, Alicuță a rămas fidel unor principii simple: să-ți faci datoria, să nu te plângi inutil, să păstrezi ordinea în jurul tău și să nu te lași doborât.
Poate că de aceea povestea lui nu vorbește doar despre un om sau despre o familie, ci și despre o întreagă generație pentru care onoarea, disciplina și modestia au fost lucruri firești.
Pentru cititorii care au trăit în mediul militar — sau au crescut într-o familie de militar — multe dintre aceste lucruri vor fi familiare. În spatele uniformei au existat ani de pregătire, mutări, disciplină, absențe și disponibilitatea permanentă de a răspunde datoriei. Poate că tocmai de aceea povestea lui Alicuță poate fi și povestea unei generații de militari pe care istoria i-a privit adesea doar prin uniformă, nu și prin viața pe care au dus-o în spatele ei.
Alicuță în anii maturității, ca ofițer al armatei române
Pentru cine am scris această carte
Am scris această carte, mai întâi, pentru cei care încă își mai pot întreba părinții sau bunicii: „Cum a fost?”
Pentru cei care au lângă ei un om în vârstă și nu și-au făcut încă timp să-i asculte povestea până la capăt. Pentru cei care simt că anii trec repede și că unele întrebări nu trebuie lăsate pe mai târziu.
Am scris-o și pentru cei care își văd părinții îmbătrânind și descoperă, uneori cu greutate, câtă răbdare, câtă înțelegere și câtă recunoștință cere această etapă a vieții.
Dar am scris-o și pentru cei care i-au pierdut deja și știu cât de mult poate apăsa o întrebare rămasă nepusă.
Cartea se adresează, în același timp, și celor care au crescut în familii de militari, învățători, profesori sau în familii obișnuite cu rânduiala, disciplina și simțul datoriei. Mulți se vor regăsi nu doar în viața lui Alicuță, ci și în felul lui de a munci, de a tăcea, de a merge mai departe și de a căuta să fie de folos.
Și poate că, dincolo de toate, am scris această carte pentru cititorii care prețuiesc viețile trăite fără zgomot — vieți care nu cer admirație, dar lasă în urmă un exemplu.
În ilustrație — Alicuță, pensionar, construindu-și o remorcă pentru stupii de albine — una dintre multele forme în care a rămas activ, priceput și de folos.